Pași mărunți prin Maramureș – Plăți online impozite, taxe

preparate tradiționale
o primire călduroasă indiferent de anotimp

Experiențele culinare au capacitatea de a te pune față în față cu particularitățile zonei pe care acestea o descriu. Bucătăria din Maramureș reprezintă un melanj de preparate culinare savuroase românești, ungurești și săsești, astfel că amintesc tuturor celor care le degustă de datinile strămoșești. Gastronomia autentică se axează pe preparate specifice gospodăriei țărănești, mai ales că unul dintre ingredientele fără de care nu pot găti moroșanii este carnea de porc. De la supe și ciorbe, până la tocănițe sau găluște cu prune, nicăieri nu vei găsi o diversitate culinară atât de mare.

peisaje care îți taie răsuflarea

Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni. Fie că îi întâlneşti într-o zi obişnuită de lucru, la fân sau cu treburi prin gospodărie, fie că schimbi o vorbă cu ei pe uliţa satului, sau îi însoţeşti într-o zi de sărbătoare, atunci când îşi îmbracă cele mai bune straie ca să îşi cinstească duminicile, sfinţii sau nunţile, sufletul tău va fi câştigat. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolişuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc şi horit şi mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte de la prima vedere.

susținătorii acestui proiect

Andana Pan

Brutărie prin tradiție, panificație prin inovație. Brutăria Andana Pan și-a început activitatea în anul 1996, lângă Baia Mare, în satul RECEA iar timp de 10 ani a produs diverse sortimente de paine și produse de panificație precum colaci, coci și cozonaci.

MaiDulce.ro

Nunta perfecta nu poate fi mai dulce decat alegand produsele care se potrivesc gustului si imaginatiei voastre. Cofetaria Baia Mare Mai Dulce va ofera o gama variata de produse pentru o nunta de vis. Torturi pentru miri si nasi, candybar sau produse traditionale pe masă.

ElefantulMeu

Cultivăm dragostea pentru cărți și deschidem drumul spre imaginație. Cărți personalizate pentru copii. Editura Elefantul Meu transformă copiii în eroii din poveste. 21 Cărți personalizate cu povești ilustrate pentru copii, în funcție de vârsta acestora.

țara lemnului însuflețit

Localizat in inima Europei, Maramuresul este un tinut cu biserici de lemn, bogatii legendare, peisaje impresionante si traditii stravechi. In Maramures au ramas intacte cultura, traditiile, si viata taranului din trecut.

Bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni. Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn din Maramureş sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice şi istorice, o convingătoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfăţişării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci şi prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvăneni: tribună naţională, şcoală, aşezământ de cultură şi artă, realităţi al căror sens se împleteşte armonios cu atributul lor de ctitorie a obştii. Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni. Este necesară şi oportună punerea în valoare a acestui patrimoniu de inestimabilă valoare.